„ANTA e folosită ca o bâtă pentru a proteja gările lui Vîlcu și Andronachi”

După mai multe proteste ce nu le-au adus rezultatul dorit, transportatorii din Moldova au trecut la o nouă etapă de manifest. În perioada 7 – 9 februarie, activitatea națională de transport de pasageri este sistată.

OLEG ALEXA, președinte Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto: Sigur că problema tarifului, care este legată de problema creșterii cheltuielilor în transport, a fost semnalizată de mai multe ori la Minister. Nemijlocit la tema tarifului, demersul a fost depus pe 4 octombrie. Dacă ne uităm, de pe 4 octombrie și până azi, începutul lui februarie, cred că era suficient timp să găsim o soluție fără a recurge la acțiuni de protest.

MIHAELA RUDENCO: Domnule Gîrbu, cât de justificată este această grevă și solicitarea de majorare a tarifului?

VIOREL GÎRBU, economist: Noi vedem foarte multe disfuncționalități ce caracterizează modul în care este reglementat acest sector și e firesc ca agenții economici care își dezvoltă afacerea și depind de veniturile pe care le realizează în acest sector să se revolte. Într-un final, statul se implică mult prea mult și, pe de altă parte, nu dă dovadă de capacitatea de gestionare și de implicare. Noi dacă construim o societate și o economie bazată pe principiul economiei de piață, statul trebuie să plece și să supravegheze modul în care agenții economici activează în sectorul respectiv, să urmărească respectarea legilor antimonopol, respectarea reglementărilor tehnice.

Totodată, transportatorii se plâng că tot mai multe probleme pe care le au iau amploare, inclusiv sistemul corupt de la Agenția Națională Transport Auto.

OLEG ALEXA, președinte Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto: Transportul ilicit practic are același volum ca transportul legal. ANTA devine protectorul transportului ilicit și e folosită ca o bâtă împotriva transportului legal, ca o bâtă pentru a proteja gările lui Vîlcu și Andronachi, au obligat transportatorii să respecte tot ce vor ei, îi amendează. La noi în 2018, când s-au dat gările lui Șor sau nu știu cui din toată banda asta în schema asta coruptă, ei au modificat legea în așa fel încât transportul să lucreze pentru gări, nu pentru pasageri, s-a schimbat esența. Și dacă gărilor ceva nu le place, ANTA vine și le pune amendă.

Potrivit economistului Viorel Gîrbu, transportatorii nu trebuie să depindă de o gară, iar varianta în care pasagerii se îmbarcă unde doresc, în condiții legale și nu de risc, este bună.

VIOREL GÎRBU, economist: Statul trebuie să vină fie cu competiție în organizarea gărilor, să existe mai multe gări eventual, dacă lucrul acesta este valabil economic, astfel încât transportatorii să opteze pentru cea mai bună gară, cel mai bun serviciu sau eventual să li se permită să activeze cumva în condiții diferite.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat că au fost finalizate consultările asupra Ordinului cu privire la stabilirea tarifelor pentru efectuarea transporturilor rutiere de persoane prin servicii regulate în trafic raional şi interraional. Pe 10 februarie va avea loc o nouă discuție cu operatorii de transport. Ulterior vor fi făcute publice deciziile luate.

OLEG ALEXA, președinte Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto: Dacă în continuare politica ministerului va fi de a ignora cerințele transportatorilor, de a lăsa ANTA, călăii aceștia să vină peste noi așa cum o fac și gările la fel, atunci rutele vor dispărea de tot, nu ca măsură de protest. Rutele acestea își vor sista activitatea pentru că nu mai putem față cheltuielilor.

Transportatorii și-au continuat protestele și pe parcursul zilei de 8 februarie. Cursele regulate din țară au fost suspendate pentru a doua zi consecutiv. Grevei i s-a alăturat și Asociația Patronală a Profesioniștilor din Transporturi „Transportatorul”.

Nu ratați emisiunea Actualitatea LA RAPORT cu Mihaela Rudenco, în fiecare luni, la 19:30!