ANSA va oferi 50 euro celor care depistează cadavre de mistreți
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor este dispusă să acorde persoanelor care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora recompense în mărime de 50 de euro, pentru fiecare cadavru notificat.
Anunțul a fost făcut pe site-ul ANSA în contextul confirmării, la 12 ianuarie, a prezenței virusului pestei porcine africane într-o gospodărie non-profesională din satul Mîndîc, raionul Drochia. Imediat ce Subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor Drochia a fost notificată despre rezultatul testărilor de laborator, aceasta a demarat acțiunile stabilite pentru combaterea și eradicarea focarului.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare și se realizează de către o echipă de inspectori ai Subdiviziunii teritoriale pentru siguranța alimentelor Drochia, în colaborare cu alte instituții competente ale statului. La fel, a fost restricționată mișcarea porcilor din exploatațiile non-profesionale către abatoare, puncte de sacrificare, târguri de animale, precum și plasarea pe piață a produselor și subproduselor parvenite de la acestea.
Agenția solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile sale teritoriale, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor, sau a depistării cadavrelor de mistreți.
La fel, solicită proprietarilor de porci să nu utilizeze în hrana acestora cereale proaspăt recoltate, resturi culinare și să respecte cu strictețe cerințele minime de biosecuritate.
Tot în acest context, solicită cetățenilor de a nu procura produse alimentare din locuri neautorizate, precum și de a nu procura produse alimentare din carne de porc din țările în care evoluează pesta porcina africană. Acestea vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.