Angajații Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei” din Ocnița au ieșit la protest, blocând liniile de tren. Ei sunt indignați de faptul că nu și-au primit salariile de mai multe luni, că nu mai au cu ce să-și achite serviciile comunale, creditele și nu mai au pe ce să cumpere mâncare.
Manifestanții anunță că vor intra în grevă și că vor veni să protesteze și la Parlament, pentru a le fi auzite problemele cu care se confruntă.
Aceștia mai spun că au fost amenințați cu dosare penale și amenzi dacă vor sta pe liniile de tren, de aceea și-au întrerupt acțiunile de nemulțumire.
Procuratura Anticorupție a demarat investigarea pretinselor nereguli de la „Calea Ferată din Moldova”. Asta după ce deputatul Igor Munteanu a transmis un pachet de sesizări și materiale pe faptele unor presupuse ilegalități comise în cadrul companiei.
Datoriile întreprinderii se ridică la 459 de milioane de lei, dintre care 69 de milioane reprezintă datorii salariale.