Ambasadorul rus în Moldova, convocat la Ministerul de Externe

Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a dispus convocarea de urgență a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, pentru a solicita explicații părții ruse în legătură cu lansarea a trei rachete de croazieră de pe navele militare ruse amplasate în Marea Neagră și care au tranzitat teritoriul țării noastre în regiunea satului Cobasna și a municipiului Soroca.

Republica Moldova consideră acest incident drept unul extrem de grav și regretabil care provoacă, fără îndoială, tensiuni suplimentare.

Încălcarea spațiului nostru aerian național este complet inacceptabilă. Bombardarea țării vecine trebuie oprită imediat.