Alocațiile lunare pentru participanții la cel de-al doilea Război Mondial, veteranii războiului din Afganistan, participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și pentru cei care au luptat în Transnistria ar putea fi majorate de la 1 octombrie. Un proiect în acest sens a fost înregistrat la Parlament de către un grup de deputați.
Aceștia propun ca, de la 1 octombrie curent, persoanele cu dizabilități de pe urma acțiunilor de luptă să primească alocații majorate cu 550 lei.
Potrivit autorilor inițiativei legislative, costul total al proiectului este de 36 de milioane de lei.
„De la 1 octombrie, alocațiile pentru persoanele cu dizabilități de pe urma acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova și a persoanelor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, vor fi majorate cu 550 de lei pe lună, față de cuantumul care există acum. Pentru veteranii care au luptat pentru integritatea Moldovei, care au luptat în Afganistan, pentru soții supraviețuitori, alocațiile urmează a fi majorate cu 250 de lei. Pentru victimele reabilitate ale represiunilor politice din perioada 1917-1990, la fel, alocațiile vor fi majorate cu 250 de lei”.
Dan Perciun, deputat
Proiectul vizează 30 de mii de oameni care ar urma să beneficieze de aceste majorări începând cu luna octombrie.