Prețurile globale la alimente s-au majorat în martie pentru a zecea lună consecutiv, potrivit datelor publicate de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite.
În martie, uleiurile vegetale s-au scumpit cu opt la sută în comparație cu luna precedentă, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani. Costurile la uleiul de soia au crescut brusc, fiind determinate, parțial, de cererea producătorilor de biodiesel.
Totodată, indicele FAO al prețului cărnii s-a mărit cu 2,3 la sută, din cauza importurilor efectuate de China și a creșterii volumului de vânzări interne în Europa înainte de Paște. Acest lucru a și dus la sporirea cotațiilor cărnii de pasăre și de porc, în timp ce ale celei de vită au rămas constante, iar ale cărnii de ovine au scăzut.
Și costul lactatelor s-a majorat cu 3,9 la sută.
În contrast, cerealele s-au ieftinit cu 1,8 la sută, deși acestea costă cu peste 26 la sută mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2020. Cel mai mult s-au diminuat prețurile la exportul de grâu, porumb și orez, dar s-au ridicat la sorg.
S-a ieftinit și zahărul cu 4%, datorită vânzărilor mai mari din India. Totuși, este mai scump cu peste 30 la sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.