Apicultura, ca orice altă ramură a agriculturii, a cunoscut mai multe etape de dezvoltare și modernizare.
Iulian Miron, din satul Boldurești, Nisporeni, este albinar la a cincea generație. Face apicultură încă din copilărie și a transmis această pasiune și fiului său, Vladimir.
„Cum le spun tuturor, am fost conceput în prisacă. De când mă țin minte, am avut albine acasă, tata a fost agronom principal pe tot raionul, el a înființat toate prisăcile în raionul Nisporeni. Prin anii ’54-’55, aveam prisacă. De fapt, mereu o aveam, 50-60 de familii.”
Iulian Miron, apicultor
„Acest stup este de la străbunica. Sunt la a cincea generație de apicultori… Străbuneii aveau 400 de buduroaie cu miere… am de la mătușă acesta… Îl păstrăm ca lumea să vadă cum se făcea apicultura pe timpuri.”
Vladimir Miron, apicultor
Omul harnic se cunoaște încă din copilărie. Nea Iulian a devenit apicultor pentru că altfel nu se putea.
„Când aveam vreo șapte ani, am început să lucrez permanent cu mama și cu tata. Primii ani nu eram de folos, după, de voie sau de nevoie, trebuia să-i ajut.”
Afacerea le aducea părinților săi banii necesari pentru a întreține trei copii.
„Afacerea am avut-o mereu, era ca un surplus în perioada sovietică, din scosul mierii, căci din leafa de la tutun a mamei din colhoz, era așa, de ținut familia, dar ca să faci ceva prin casă, nu puteai, pe timpul acela. De aceea am început afacerea cu mierea. Din prisacă au făcut prima casă din sat.”
„La început, avea dragoste față de albini și la început nu voia să preia prisaca de familie, dar până la urmă a făcut-o.”
Este o vorbă din popor: „Nu toată musca face miere”. Albinăritul presupune multă muncă, adică, nu e chiar pentru oricine.
„Dacă la moldoveni bobocii se numără toamna, la albinari, primăvara… Trebuie să dea Domnul timpul bun pentru cules.”
Pe vremuri, erau alte cerințe și alte posibilități. Astăzi, revoluția tehnico-științifică și-a pus amprenta în toate domeniile.
„Pe vremuri, noi nu făceam tehnologiile ce se fac acum, atunci nu era nicio boală… noi controlam de roit, după, scoteam mierea.”
„Mă învăț eu de la fecior… acum stupii sunt alții…”
Cea mai complicată perioadă pentru familia Miron a fost atunci când afacerea lor avuse de suferit din cauza dăunătorilor.
„Prin ’74-’75 au apărut bolile… La noi în prisacă rămăseseră 17 albine, toate muriseră într-un an. Nu erau nici leacuri, le lecuiam cu fum din tutun și pene arse de găină, doar să le lepede păduchii.”
Acum, au peste 200 familii de albine.
„La revizia de toamnă, am determinat numărul de albine. Avem peste 200. Ne-am fi extins mai mult, să avem brațe de muncă…”
Vladimir Miron, apicultor
„În afacere trebuie să fii gata să te desparți de afacere, eu însă nu pot. Încercăm să supraviețuim pe piață..”
„Când am preluat prisaca, în 2016, nu știu dacă găseai doi stupi identici. Acum sunt tehnologii după tipologie, asta crește productivitatea.”
Pe lângă faptul că e un aliment curativ, mierea se folosește și la pregătirea dulciurilor, tortelor sau băuturilor răcoritoare.
În Republica Moldova sunt înregistrate oficial circa 260 mii de familii de albine, numărul lor fiind în creștere pe parcursul ultimilor 10 ani. În prezent, în Republica Moldova sunt peste 7.800 de apicultori înregistrați.