AIPA lansează apelul II pentru subvențiile în avans
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță deschiderea apelului II de depunere a cererilor pentru subvenții în avans, între 21 octombrie și 19 decembrie 2024. Subvențiile vor fi acordate fermierilor mici și mijlocii doar pe baza unui proiect investițional aprobat, în funcție de măsura selectată.
Cererile pot fi depuse pentru dezvoltarea infrastructurii agricole, stimularea producției pe teren protejat și alte măsuri precum modernizarea exploatațiilor zootehnice.
SUBVENȚII ÎN AVANS
- Dezvoltarea infrastructurii exploatației agricole;
- Stimularea producerii pe teren protejat
- Înființarea plantațiilor de arbuști fructiferi, aromatice, medicinale și condimentare;
- Modernizarea exploatațiilor zootehnice;
- Transfer de cunoștințe, inovare și formare.
Printre condițiile de bază pentru acordarea subvenției în avans se numără deținerea unui proiect investițional viabil, contribuția financiară a solicitantului, care reprezintă, în funcție de măsură, între 10 la sută și 50 la sută din valoarea proiectului.
De asemenea, existența unui deviz de cheltuieli pentru lucrările sau serviciile prevăzute, implementarea proiectului într-o localitate rurală, deținerea legală a bunurilor imobile și a părților componente ale acestora în care urmează să se efectueze investiția, precum și finalizarea proiectului într-un termen care să nu depășească 24 de luni.