Agricultura pe verticală, de la Pământ, la Lună

Distrugerea accelerată a solului și agravarea crizei alimentare la nivel global forțează omenirea să se reorienteze către noi alternative în agricultură. Una dintre ele câștigă tot mai mult „teren”: este vorba despre așa-numita agricultură „pe verticală”, scrie digi24.ro.

Astfel, în loc de cultivarea clasică pe terenuri arabile, în acest caz vorbim despre recolte cultivate pe loturi stratificate, dispuse pe verticală, într-un mediu și spațiu complet controlate și care pot fi utilizate oriunde, chiar și în interiorul zonelor urbane.

Concept asociat cu agricultura urbană, agricultura pe verticală (vertical farming, în engleză) este în plin avânt, în acest moment. În Europa, de pildă, se estimează că piața pentru acest tip de agricultură va ajunge la peste 2 miliarde de dolari în 2024.

Acest nou mod de agricultură se folosește de lumina artificială cu LED-uri, în locul soarelui, și se realizează într-un mediu unde temperatura, umiditatea, solul și nutrienții sunt strict controlate.

Practic, pe un spațiu mai mic pot fi recoltate mai multe culturi: astfel, pot fi obținute recolte care nu pot fi atinse nici măcar în cazul agriculturii intensive. Iar acest spațiu nici nu trebuie să conțină un „sol” propriu-zis: majoritatea fermelor „verticale” folosesc așa-numitele culturi sau sisteme hidroponice, prin care apa și substanțele nutritive necesare plantelor, prin introducerea rădăcinilor acestora direct într-o soluție cu nutrient sau în substraturi (pietriș, nisip, vată minerală bazaltică, mușchi etc.).

Printre avantaje, se mai numără consumul extrem de redus de apă (cu 95% mai puțină apă decât agricultura tradițională , iar producția poate fi și de 400 de ori mai mare față de o fermă convențională.

De asemenea, acest tip de agricultură nu necesită folosirea de îngrășăminte și nici de pesticide, cum e în cazul culturilor agricole tradiționale. Totodată, din moment ce poate fi practicată în mediul urban, transportul este drastic redus, ceea ce duce atât la scăderea costurilor, cât și la protejarea mediului, prin reducerea emisiilor de carbon.