Agricultura lumii depinde de procesul de polenizare

Albinele sunt o sursă existențială pentru omenire. Încetarea principalelor culesuri reducere vizibil activitatea familiilor de albine, deoarece în lipsa surselor nectaro-polenifere, ponta mătcii scade ca intensitate. Creşterea de trântori, de asemenea se reduce semnificativ, iar roirea naturală  nu mai pune probleme, scrie Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova.

În această perioadă încep o serie de griji privind pregătirea rezervelor de hrană şi a albinei de iernare. În lipsa rezervelor, familiile de albine consumă din ceea ce au colectat anterior, de aceea apicultorii trebuie să aibă în vedere deplasarea familiilor de albine la o serie de culesuri care, chiar dacă nu sunt productive, aduc un stimulent natural menţinerii la un nivel maxim a pontei mătcii cu efecte favorabile în perioada următoare. În acest sens, apicultorul trebuie să intervină, introducând rame goale pentru pontă în centrul cuibului.

Astfel, pentru o mai bună derulare a activităţii apicole, în această perioadă, se recomandă următoarele:

  • Se vor continua lucrările de recoltare şi extracţie a fagurilor cu miere;
  • Se va reorganiza cuibul familiilor de albine, lăsând în stupi numai fagurii cu puiet şi rezervele aferente. Se va evalua situaţia acestora precum şi starea de sănătate;
  • Se va preveni declanşarea furtişagului prin restrângerea cuibului, micşorarea urdinişului şi efectuarea de intervenţii rapide în famillile de albine precum şi întărirea familiilor mai slabe, care ar putea fi vulnerabile;
  • În lipsa unor culesuri de întreţinere se vor administra hrăniri stimulente în perioadele lipsite de cules pentru menţinerea unor familii cât mai puternice şi creşterea albinelor de iernare.
  • Se vor întări familiile slabe sau roiurile artificiale formate în lunile anterioare;
  • Din această perioadă se poate începe schimbarea mătcilor bătrâne, necorespunzătoare, pentru a avea timp suficient să depună ouă înainte de a întrerupe ouatul pe perioada sezonului inactiv;
  • În cazul unor culesuri târzii (fâneaţa, floarea soarelui cu înflorire tardivă) se vor pregăti familiile pentru transport, aşa cum am descris în calendarul lunilor anterioare;
  • Se vor scoate din stupi fagurii destinaţi reformei şi se va extrage ceara; Fagurii de rezervă se vor trata împotriva găselniţei.

Agricultura lumii depinde în proporție de peste 70% de aceste insecte, putându-se afirma că 70 din 100 din alimentele pe care le consumăm, sunt datorate procesului de polenizare făcut de albine.