Agricultorii transnistreni vor plăti pentru irigare
Producătorii agricoli din Transnistria vor plăti o taxă suplimentară de aproximativ 3 dolari pentru un hectar de pământ cultivat, drept taxă ţintă „pentru dezvoltarea sistemului de irigaţii”.
Acest lucru este prevăzut de modificările în legislaţie adoptate de Consiliul Suprem. „Clima devine mai aridă cu fiece an şi fără irigare artificială nu se mai poate conta pe o recoltă bună”.
Noua sumă va fi percepută „de pe toate terenurile fără excepţie”, iar fondurile primite în buget vor fi folosite „pentru reparaţiile curente şi majore ale reţelelor de drenaj, achiziţionarea de echipamente şi utilaje pentru irigaţii”.
„Valorificarea terenurilor agricole este una dintre direcţiile strategice pentru Transnistria. Acest lucru a fost confirmat şi de anul acesta secetos. Agricultorii suportă pierderi uriaşe. Statul, ca şi fermierii, pierde sume de bani serioase. În acest sens, suntem conştienţi de faptul că investiţiile în sectorul real al economiei vor da un efect multiplicator, o creştere a valorii adăugate. Asta va duce atât la primirea veniturilor bugetare, cât şi la posibilitatea implementării altor programe, inclusiv a celor sociale”, declară autoritățile din Transnistria.