Agricultorii se bucură de o roadă mai bună de prune în acest an
În acest an, roada prunelor este mai bună față de anul precedent, iar recoltarea aproape că s-a încheiat. În livada lui Oleg Păcaleu este ultima zi de recoltă a prunelor “Stanley”. Acesta este unul din cele mai apreciate soiuri, deoarece este bun atât pentru consumul în stare proaspătă, cât și pentru procesare, relatează NordNews.
Livezile lui Oleg Păcalei, plantate acum șapte ani, se întind pe aproape 8 hectare. În această toamnă, la fiecare hectar, fermierul a recoltat aproape 30 de tone. Cei mai rodnici pomi produc până la 50 de kilograme de prune.
Oleg Păcaleu, fermier din satul Ilenuța, raionul Fălești: „Roada a fost cât de cât. Noi încă recoltăm roada pentru că nu am stat bine cu realizare. Am început culesul pe 9-10 septembrie. Prima partidă a mers la export și cu un preț mai bun, apoi, ce a rămas în urmă am strâns pentru țuică la un preț mai redus. Acum, ultima roada pe care o strângem o vom duce la uscat.”
Deși roada este mai bogată decât 2022, venitul din acest an nu-i va permite fermierului să-și dezvolte afacerea. Problema cea mare este prețul și piața de desfacere. Pentru că nu are încă toate condițiile necesare, bărbatul a fost nevoit să-și exporte prunele prin intermediari.
Oleg Păcaleu, fermier din satul Ilenuța, raionul Fălești: „Anul precedent au fost mai puține prune, dar am dat pentru export la preț de 6 lei. Anul acest prețul pentru export este de 5 lei, pentru țuică -2 lei, la uscat – 3 lei sau 3,50 lei.”
Pentru că nu poate reuși să strângă roada de unul singur, bărbatul este ajutat de vecini și alți oameni din sat.
„De la acest pom strângem 30-40 de kilograme. Procesul durează 10-15 minute. Ne mutăm la alt copac și mergem mai departe”.
Fermierul intenționează să-și amenajeze propria uscătorie și un frigider pentru a-și putea exporta recolta fără intermediari.
În acest an, conform estimărilor, recolta de prune în R. Moldova va fi de circa 85 de mii de tone, marcând o revenire la normal după recolta de anul trecut, afectată de secetă. În mare parte, acestea vor fi exportate, în special în țările Uniunii Europene.