Agricultorii da, primarul ba
Clima Republicii Moldova devine tot mai severă pentru agricultura țării noastre. În condiții de secetă și lipsă a precipitațiilor sistemele de irigare sunt unica soluție pentru fermieri. Lacurile de acumulare reprezintă o sursă bună pentru colectarea apei, care ulterior să servească pentru udarea grădinilor și adăparea animalelor. Cu o astfel de problemă se confruntă mai bine de 2 ani locuitorii din satul Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul. Fermierii se plâng că din lipsa apei sunt nevoiți să își reducă numărul de capete pentru a putea supraviețui.
„Vara nu avem apă și din cauza asta am fost nevoit să vindem oile. 400 de oi le-am vândut în toamnă și am lăsat doar 200 de capre. Este aici unu care are 40 de vaci, în partea cealaltă iar 40 de vaci, sunt deja 80 de capete. Aici acum avem 200 de capete, capre. Mai este Ruslan care are 150 de oi și toți suntem în raza aceasta. Apa ne trebuie, dacă nu vor săpa ei canalul acestă și apa este oprită la Vulcănești nu vom avea unde adăpa animalele.” a menționat ANATOL CIOBANU- fermier, s. Alexandru Ioan Cuza, r. Cahul.
Cu toate acestea, cu 2 ani în urmă, pentru rezolvarea problemei, a fost câștigat un proiect de 200 de mii de dolari, pentru construcția unui lac de acumulare în localitate. Astfel, mai mulți agenți economici și-au unit forțele pentru a începe lucrările, însă nici până în prezent acestea nu au pornit.
„Lacul de acumulare este plănuit să fie construit pe o suprafață de 2 hectare. Nu pot spune câte în volum cuburi de apă o să se acumuleze, dar capacitatea lacului este la condiții și în relief prielnic și binevenit că apa este la suprafața solului.” a declarat ION HIOARĂ- agent economic.
Potrivit agenților economici, lacul va fi gestionat de către primăria satului Alexandru Ioan Cuza, apa o vor putea folosi cetățenii localității, însă nici așa, construcția nu poate începe, iar vina ar purta-o autoritățile locale.
„Avem 2 ani de zile de când ne batem cap în cap și nu putem ieși la un numitor comun. Actele cuvenite care necesită pentru a construi, de toate agențiile și instituțiile responsabile de a construe acest lac, sunt la nivelul cuvenit. Piedica este în primăria Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Colagioglo. Toți consilierii au votat unanim pentru construcție, dar ca să începem să activăm nu avem dreptul.” spune ION HIOARĂ- agent economic.
Mai mult, pachetul de documente a fost colectat, coordonat și aprobat de către primărie, însă la un moment dat primarul s-ar fi răzgândit de necesitatea construcției obiectivului.
„Eu am văzut ceva, care m-a pus într-o situație, la televiziune am privit că într-un sat acum 2 luni în urmă, nu știu ce localitate, un astfel de lac a fost săpat și toate fântânile au fost secate. Au rămas fără apă în această localitate și cetățenii se plângeau. Ei bine, dar nu primarul hotărăște, există consiliul local și nu primarul decide.” a declarat NICOLAE CALAIDJOGLU- primar, s. Alexandru Ioan Cuza, r. Cahul.
Agenții economici menționează că în repetate rânduri a solicitat ca proiectul să fie inclus pe ordinea de zi a consiliului, însă edilul localității refuză acest lucru, motivând că nu ar fi fost depusă o oarecare cerere, care ar demonstra că proiectul a trecut toate etapele.
„Pentru că încă nu este cererea respectivă după ce au trecut toate instanțele, trebuie să depună o cerere, care este dorința lor, care este următoarea etapă a lor. Pentru rezolvarea problemei. Oferirea terenului, teren nu avem, se pune la consiliu și dintâi se face sondajul și opinia cetățenilor.” a adăugat NICOLAE CALAIDJOGLU- primar, s. Alexandru Ioan Cuza, r. Cahul.
„Noi avem deciziile luate de către consiliul local. Toate sunt în ordine, proiectul îl avem, uitați-vă aici primarul Alexandru Ioan Cuza, coordonat, semnătură și ștampila, inginer cadastral, ștampilă, centru de sănătate publică avem, inspecția ecologică avem. Toate instituțiile au dat consimtământul că putem petrece construcția lacului de acumulare pe teritoriul Alexandru Ioan Cuza.” spune ION HIOARĂ- agent economic.
Persoanele responsabile de construcția lacului de acumulare accentuează că dacă se vor tărăgăna lucrurile în continuare, există riscul ca în scurt timp, proiectul să fie abandonat, iar oamenii vor rămâne și în continuare să se descurce cum pot și să aducă apă pentru irigarea culturilor, de la kilometric depărtare.