Agricultorii continuă protestele
Producătorii agricoli și-au scos pentru a treia zi consecutiv tehnica în stradă. Manifestațiile continuă în mai multe localități, precum Hâncești, Leova, Cantemir, Ștefan-Vodă, Basarabeasca, Strășeni, Călărași, Telenești, Rezina și Ungheni.
Fermierii insistă ca autoritățile să-i despăgubească pentru culturile de grupa a doua cu cel puțin 3000 de lei pentru un hectar afectat de secetă.
Totodată, solicită anularea deciziei de a include taxa rutieră în accizele la produsele petroliere.
Marți, 20 octombrie, agricultorii s-au întrunit pentru discuții cu ministrul Agriculturii, Ion Perju, dar nu s-a ajuns la un consens.
Ei insistă să se întâlnească în timpul apropiat cu premierul, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, dar și cu reprezentanții grupului parlamentar format special pentru redresarea situației din sector.
În cazul în care nu vor fi auziți, antreprenorii susțin că vor veni în capitală cu tehnica pentru manifestații de amploare.
În luna august, fermierii au anunțat că vor relua protestele după finalizarea lucrărilor agricole