Agricultorii ar putea falimenta dacă le vor crește taxele
Reprezentanții mai multor Asociații din sectorul agroalimentar și-au manifestat nemulțumirea față de prevederile din politica bugetar-fiscală ce ține de majorarea cotei TVA de la 8 la 12%.
Ei menționează că dispoziția aprobată de Guvern nu a fost consultată cu producătorii agricoli.
„Noi considerăm că va crește povara fiscală asupra producătorilor agricoli. Starea în sector se va înrăutăți dramatic. Creșterea acestor cote urmărește să diminueze acele acumulări de TVA în cont de 1,8 miliarde de lei, care s-au acumulat în 2020, bani care aparțin agricultorilor. Nicidecum însă nu se va diminua această sumă, dar va crește cu 700 de milioane de lei. În anul viitor, am calculat că această sumă poate ajunge la 2,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă două fonduri naționale de dezvoltare a agriculturii și a mediului rural”, relatează Iurie Fală, director executiv, Asociația „Moldova Fruct”.
Iurie Fală a mai menționat că acest fapt va avea drept urmare creșterea prețurilor la produse.
”Noi nu suntem împotrivă să efectuăm investiții, să plătim impozite, însă o astfel de atitudine ne trezește un semn mare de întrebare, cum se atârnă Guvernul față de agricultură, matematica pe care au intuit-o autorii acestui proiect va lovi nu doar în agricultură, ci și în consumator, fiindcă asta înseamnă creșterea prețurilor la produsele alimentare.”
Potrivit directorului Federației Naționale a Fermierilor din Moldova, Vasile Mîrzenco, aceste măsuri vor duce la falimentul mai multor întreprinderi agricole.
”Și în anii când nu eram atât de grav afectați de secetă, de alte calamități, situația de azi și încă de pandemie, de exodul masiv al forței de muncă din spațiul rural, nouă ne mai vine și această povară, care va duce la aceea că întreprinderile agricole, fermierii vor continua să falimenteze în 2021”, menționează Vasile Mîrzenco, director executiv FNFM.
Fermierii nu sunt împotriva ca TVA-ul să fie uniformizat pe tot lanțul valoric, doar că mecanismul trebuie gândit așa, încât să fie convenabil tuturor părților implicate.
” Este necesară o reorganizare sau o reformare a abordării TVA pentru agricultură. Propunerea a fost ca 2021 să fie un an tranzitoric, unde să se analizeze mai multe opțiuni, pentru că sunt mai multe propuneri de abordare a TVA unic pe lanțul valoric în agricultură – modelul Uniunii Europene, o taxă omogenă pentru toate verigile lanțului valoric sau modelul din Ucraina. Agricultura este același business și cu toate nevoile pe care le-am avut în anul curent agricultorii își planifică activitățile și schimbarea regulilor de joc, la începutul unui nou an agricol dă peste cap mai multe planuri ale agricultorilor. Astfel, anul 2021 ar permite ca să fie o abordare mai corectă față de TVA, dacă era cazul ca agricultorii să-și planifice activitățile și să se ajungă la o formulă benefică pentru toate părțile implicate”, afirmă Iurie Hurmuzachi, director adjunct FARM.
Asociațiile au inițiat și discuții cu fracțiunile parlamentare, pentru ca acest document să nu fie aprobat de Legislativ.