Afaceri cu iepuri, o sintagma care poate deveni reala si profitabila, mai ales daca exista pasiune. Acest lucru l-am descoperit cu ajutorul unui tanar oradean, Razvan Turucz, in varsta de 27 de ani, care creste cu multa dedicatie si pricepere iepuri din rase gigant, precum Uriasul German Gri si Alb. Asemenea exemplare se vand in general cu preturi de circa 300 euro, insa pot ajunge chiar si la 400 de euro în România.
Crescatorul detine chiar si o serie de premii obtinute la concursurile nationale si internationale la care a participat, fireste, alaturi de urechiati.
Afaceri cu iepuri: cum a inceput totul
„Initial, am inceput sa cresc iepuri din rase obisnuite, insa am avut ocazia sa vad si rasele mari, lucru care pur si simplu m-a fascinat. Am inceput cu cateva exemplare de la un prieten, dar nu dupa mult timp am reusit chiar sa achizitionez din strainatate cateva exemplare deosebite. Am in prezent rasa Uriasul German, in culori gri si alb, cat si rasa Californian”, ne-a spus crescatorul.
Razvan Turucz detine mai bine de 100 de exemplare in prezent.
Afaceri cu iepuri: cat de importanta este hrana lor
Pentru a avea succes in expozitii, iepurii au nevoie de o ingrijire speciala, mai ales din punct de vedere al alimentatiei. Se recomanda ca iepurii sa nu aiba o mancare prea bogata in calorii, pentru ca pot deveni usor obezi, iar de aici se pot dezvolta si alte probleme de sanatate.
„Principala hrana pe care le-o ofer iepurilor este lucerna uscata. Am norocul ca o cultiv chiar eu. De asemenea, ii mai hranesc cu un amestec de cereale, mai exact de grau, orz, orzoaica si porumb. Sunt destul de mancaciosi, am nevoie cam de trei baloti de lucerna la 7 zile, pentru circa 100 de exemplare sa spunem”, ne-a spus crescatorul.
Sunt recomandate si verdeturi precum salcia sau patrunjelul, recunoscut pentru vitaminele sale multiple. Salcia ii poate ajuta destul de mult daca au probleme gastro-intenstinale.
Si pentru hidratarea iepurilor, unii crescatori au anumite retete speciale. De exemplu, pentru a preveni balonarea sau diareea la iepuri, acestia primesc apa (1 litru), la care se adauga circa 10 ml de miere si otet de mere.
Afaceri cu iepuri:
Un exemplar care va fi apreciat si care va castiga numeroase premii trebuie sa se incadreze in standardul rasei.
„De exemplu, la Uriasul German, standardul spune ca iepurele trebuie sa aiba o greutate intre 8 si 11 kilograme. Au o crestere foarte rapida, la circa 5-6 luni au chiar 6 kg fara probleme. Maturitatea o indeplinesc in jurul varstei de 10 luni”, ne-a mai spus Razvan Turucz.
Crescatorul de iepuri din rase gigant a obtinut Cupa Crisana, premiul pentru campionul mascul de urias German Alb, cat si premiul de campion de colectie tot la aceasta rasa. Ameliorarea rasei este o munca care se poate intinde pe parcursul mai multor ani.
Afaceri cu iepuri: cat costa un exemplar
Un exemplar matur din rasa Urias Gri German are un cost care porneste in general de la 200 de euro, insa poate ajunge si pana la 400 de euro sau chiar mai mult, in functie de varsta acestuia cat si de genetica.
Pentru cei care se gandesc sa achizitioneze un pui, acestia au un cost in general de 40-50 de euro.