Absolvenții claselor a XII-a din toate instituțiile de învățământ din Moldova au susținut ultimul examen de bacalaureat din cadrul sesiunii 2022. De menționat că, emoții au avut doar 430 de candidați, care au scris examenul la limba maternă.
Mai exact, 148 au susținut proba la Limba și literatura bulgară, 219 – la Limba și literatura găgăuză, iar 63 – la Limba și literatura ucraineană.
Amintim că, sesiunea de Bacalaureat din acest an a debutat pe trei iunie, cu proba la Limba și literatura română pentru alolingvi, la care au participă 3.107 candidați. Ulterior, cei aproximativ 17.000 de absolvenți au susținut examenele la limba de instruire, pe șapte iunie, la limba străină, pe zece iunie, probele de examen la Matematică, Istoria românilor și universală, sport și arte, pe 14 iunie, precum și cea la alegere, pe 17 iunie.
Testele de examen vor fi verificate până pe 26 iunie, iar rezultatele vor fi afișate în Centrele de Bacalaureat pe 27 iunie. Ulterior, candidații la BAC vor avea la dispoziție alte 48 de ore pentru depunerea contestațiilor, rezultatele finale, urmând a fi anunțate luni, 4 iulie.
La sesiunea de BAC 2022, circa 1.600 de tineri au obținut, la una sau mai multe probe, nota zece din oficiu.