A lăsat munca de birou pentru a crește zarzavaturi / FOTO

Când viața merge pe o linie dreaptă, unii simt să îi adauge puțină „sare și piper”. Așa a făcut și protagonistul istoriei de succes, Vitalie Plămădeală, care acum cinci ani a pus bazele unei afaceri cu ardei iuți în aria de deservire a sistemului centralizat de irigare „Puhăceni”. Pe lângă această cultură agricolă, dumnealui crește de asemenea varză, vânătă, conopidă, pepeni verzi, având în posesie circa patru hectare de teren agricol, informează Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova

De profesie contabil, după șase ani petrecuți în mare parte la birou și în fața calculatorului, dl Plămădeală a decis că e momentul pentru o schimbare radicală. Și pentru că sângele apă nu se face, a urmat pasiunea și îndeletnicirea părinților – agricultura. „Eu sunt omul care nu poate sta locului, de aceea mă simt mult mai liber fiind propriul meu șef. Consider că o afacere agricolă îți asigură familia din punct de vedere financiar, atâta timp cât depui muncă și te strădui să duci un mod de viață decent”, a specificat antreprenorul.

Un sol fertil, soare prietenos și apă la timp – cam acestea ar fi pe scurt ingredientele unei rețete de succes în agricultură potrivit producătorului. Vitalie Plămădeală este membru al Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații „Acva-Grup” și afirmă că reabilitarea sistemului centralizat de irigare „Puhăceni”, prin intermediul programului Compact, i-a oferit oportunitatea să-și diversifice culturile agricole, devenind astfel mai competitiv.

 

Până acum câțiva ani, cultura de ardei iute nu era foarte răspândită în Republica Moldova. Totuși, odată ce tot mai mulți moldoveni aleg să viziteze țările exotice, unde deprind gustul mâncărurilor picante, o afacere cu ardei iuți devine una tot mai profitabilă la noi în țară. Pe lângă faptul că oferă un gust iute și intens preparatelor, ardeiul iute are un conținut caloric scăzut, fiind bogat în antioxidanți, vitamine și minerale.

 

„Legumele sunt culturi agricole cu un necesar foarte mare de apă, de aceea fără acces la irigare, nu cred că aș mai fi continuat să fac agricultură și astăzi. Irigarea este una din soluții pentru obținerea recoltei bogate chiar și în cei mai dificili ani. De exemplu, ardeiul iute are nevoie de lumină, căldură și aport constant de apă, iar în sezonul curent, fiind unul extrem de secetos, irigam și de 4-5 ori pe săptămână”, a menționat dl Plămădeală.

 

La momentul vizitei, antreprenorul, alături de alți lucrători, era încadrat în procesul de recoltare a ardeilor iuți și conopidei. Marfa culeasă urmează a fi realizată la piața din Chișinău. „În perioada culesului, zilnic avem încadrați în proces pe câmp cam 6-7 persoane, dintre care majoritatea sunt rude, ceea ce ne face să ne simțim aici ca o mare familie”, a relevat producătorul.

 

 

Cea mai dificilă problemă cu care se confruntă dl Plămădeală la moment reprezintă costul înalt al input-urilor agricole. Cât despre alte greutăți, producătorul consideră că acestea pot fi depășite atâta timp cât muncești, eviți să te complaci în anumite situații și ești în permanență căutare de soluții.

 

 

La fel ca și alți agricultori pentru care prelucrarea solului reprezintă o adevărată plăcere, dl Plămădeală consideră că cei care vor să inițieze o afacere în domeniul agricol trebuie să pună pasiunea mai presus de dorința de câștig. „Când am intrat la specialitatea de contabilitate, niciodată nu m-aș fi gândit că o să mă ocup mai târziu de agricultură, dar am ajuns să îndrăgesc atât de mult acest sector, încât nu îmi mai văd viața altfel”, a opinat antreprenorul.

Deşi sunt cultivaţi în întreaga lume, Mexicul este considerat patria ardeilor iuţi, iar Peru este ţara care dispune de cele mai multe soiuri. Dintre toate statele, India este principalul producător, consumator, dar şi exportator de ardei iuţi din lume. Cu toate acestea, și în Europa consumul de ardei iute atestă o creștere în ultimii ani.