A fost dat startul recoltării florii soarelui
„Recoltarea floarea soarelui este în toi, chiar dacă în acest an atât calitatea cât și cantitate acesteia nu este dintre cele mai bune din cauza ploilor abundente. Însă, fermierii sunt nevoiți să o colecteze pe cea care a rămas.”
Stabilirea perioadei când floarea-soarelui trebuie recoltată este foarte importantă. Momentul strângerii roadei poate influența atât asupra producției, cât și a calității semințelor. Agricultorii din satul Donici, raionul Orhei sunt printre primii care au dat start recoltării în acest an.
„Trebuie să începem să o strângem pentru a o pune în ambare, am început procesul de recoltare a florii soarelui astăzi. Ploile din ultima perioadă au afectat cultura de floarea soarelui și pe unde este, pe unde nu.” spune Vladimir Blanari, mecanizator
Pentru a evita ploile de toamnă, fermierii muncesc dis de dimineață, de altfel riscă să rămână cu recolta în câmp.
„Ne străduim și noi să o strângem mai repede, pentru ca să nu se strice pe deal. Nu știm în cât timp vom recolta, ea este și verde și uscată pe alocuri.” spune Vladimir Blanari, mecanizator
Victor Maxim, mecanizator:„Depinde de vreme, dacă sunt ploi, se poate întinde și la o lună de zile, cu grâul ne-am întins și două luni.”
Prognozele finale sunt încă premature, dar agricultorii speră la o roadă bogată.
Vladimir Blanari, mecanizator: „Așteptăm patru-cinci tone la hectar.”
Victor Maxim, mecanizator: „Este luna septembrie, ea încă majoritatea este verde. Cum am semănat-o nu am mai fost pe aici, agronomii deja răspund de ea, acum vom vedea ce vom strânge. Ne gândim că aici vor fi la două tone, dar este și mai frumoasă.”
Floarea soarelui este una dintre cele mai rentabile culturi în Republica Moldova, datorită prețului înalt cu care sunt comercializate semințele.
Seceta din 2020 a compromis roada. Fermierii au adunat nu mai mult de 400 de kilograme de semințe de pe un hectar.