Producătorii de semințe și puieți trebuie să depună declarațiile la timp

Producătorii de material semincer și săditor sunt atenționați să respecte termenele-limită pentru depunerea declarațiilor de multiplicare și înregistrare a plantațiilor-mamă. Termenele sunt stabilite în funcție de cultura și tipul materialului vegetal produs. Informațiile au fost publicate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Astfel, pentru culturile de primăvară (cu excepția porumbului și floarei-soarelui), data-limită este 15 mai. În cazul porumbului, florii-soarelui și culturilor legumicole, termenul este 1 iunie. Pentru materialul săditor, termenul de depunere a declarațiilor este 1 iunie, iar pentru materialul săditor vegetant viticol – 1 iulie.

Declarațiile trebuie însoțite de documente confirmative prevăzute în procedurile oficiale de lucru. Acestea pot fi consultate în documentele PS/FS emise de ANSA, disponibile pe site-ul oficial. Fiecare agent economic trebuie să depună actele la subdiviziunea teritorială în raza căreia își desfășoară activitatea.

Pentru clarificări suplimentare, producătorii sunt îndemnați să contacteze inspectorii ANSA specializați în domeniul controlului semincer.

Citiți mai mult:

Ploi slabe și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării

Nemulțumiți de politica agricolă UE, fermierii polonezi blochează din nou vama cu Ucraina

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.