Cum alegem corect carnea de miel pentru masa de Paște

Carnea de miel este simbolul mesei pascale în multe gospodării din Republica Moldova, fiind baza unor preparate tradiționale precum friptura, drobul și ciorba. Tradiția are rădăcini religioase și sociale vechi de peste 700 de ani și continuă să fie păstrată cu sfințenie de la an la an, potrivit radiohit.ro.

Alegerea corectă a cărnii este esențială pentru un preparat gustos. Specialiștii recomandă să se cumpere carne proaspătă, verificând data sacrificării, termenul de valabilitate și aspectul vizual al produsului. Carnea trebuie să fie fermă, umedă și să nu prezinte urme de oxidare, care indică degradare.

Culoarea cărnii variază în funcție de tipul mielului – cel de lapte are o nuanță roz-pal, în timp ce mielul crescut pentru Paște are o culoare roz mai intens. Carnea care prezintă tonuri cenușii sau gălbui este de evitat, fiind posibil să fi stat prea mult la raft.

Pentru drob, se folosesc în special organele, iar calitatea acestora influențează mai puțin gustul final, atâta timp cât sunt proaspete. În cazul fripturii, alegerea unui miel tânăr și fraged este esențială pentru un preparat reușit, fie că este gătit la cuptor sau la grătar.

Citiți mai mult:

Fermierii din zootehnie au solicitat granturi de peste 8,7 milioane de dolari prin proiectul AGGRI

Calendarul apicultorului pentru luna aprilie

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.