De astăzi, 10 ianuarie 2025, cetățenii Republicii Moldova vor plăti mai mult pentru căldură și lumină, după ce noile tarife stabilite de ANRE au fost publicate în Monitorul Oficial.
Locuitorii Capitalei, deserviți de Termoelectrica, vor plăti 2.510 lei fără TVA pentru o gigacalorie, ceea ce reprezintă o creștere de 686 de lei. Nici locuitorii din Bălți nu scapă de scumpiri: prețul pentru o gigacalorie livrată de CET Nord a crescut cu 307 lei, ajungând la 2.126 lei fără TVA. Majorări similare se aplică și pentru clienții RCT Comrat, Comgaz-Plus, Apă-Canal Chișinău, Antermo și Servicii Comunale Glodeni.
Pentru energia electrică, consumatorii deserviți de Premier Energy, din centrul și sudul țării, vor plăti 4,10 lei pentru un kilowatt-oră (kWh) fără TVA, cu un leu și 76 de bani mai mult. Cei din nord, deserviți de FEE Nord, vor achita 4,68 lei pentru un kilowatt-oră, cu un leu și 84 de bani mai mult.
Noile tarife includ și opțiuni diferențiate în funcție de ore. La Premier Energy, consumul între 7:00 și 23:00 costă 4,32 lei pentru un kilowatt-oră, iar între 23:00 și 7:00 – 3,31 lei pentru un kilowatt-oră. Pentru FEE Nord, prețurile sunt de 4,89 lei și 3,90 lei pe aceleași intervale. Aceste tarife diferențiate pot fi accesibile doar pentru consumatorii care utilizează echipamente de măsurare orară.
Majorările sunt justificate prin ajustările costurilor de producție și livrare a energiei, iar impactul acestora va fi resimțit puternic de consumatori.
Citiți mai mult:
Tăieri ilegale și braconaj la Edineț: prejudicii de mii de lei aduse mediului
Discuții cu reprezentanții industriei alimentare: Investiții în energetică și soluții pentru combaterea crizei în sector
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.