Aproape 70 mii de moldoveni care au solicitat compensații pentru energia termică pentru luna noiembrie, nu au fost incluși în lista beneficiarilor, fiind considerați neeligibili. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat că aceste gospodării ar putea fi eligibile pentru compensații în luna decembrie, după majorarea tarifului și ajustarea valorii acestora. Totodată, cetățenii cu cereri respinse sunt încurajați să verifice periodic platforma online compensatii.gov.md pentru a vedea dacă au șanse să beneficieze de ajutor financiar, transmite IPN.
Printre motivele pentru care solicitările au fost respinse se numără valoarea mai mare a bunurilor și activelor gospodăriilor, precum și veniturile ridicate, inclusiv dividendele de peste 300 mii de lei ,obținute în anul precedent. De asemenea, familiile care au avut un consum lunar de gaze naturale de peste 350 de metri cubi iarna trecută nu sunt eligibile pentru primirea alocației. În plus, solicitanții care au declarat venituri eronate vor fi verificate de sistem, iar persoanele care au declarat venituri zero, dar care sunt identificate cu venituri în sursele publice, vor fi corectate automat.
Ministrul Alexei Buzu a subliniat că persoanele nemulțumite de evaluarea făcută de sistem pot apela la linia verde, la numărul de telefon 080005000, pentru a depune contestații. În cazul în care se vor identifica erori, compensațiile vor fi plătite retroactiv, chiar și pentru lunile viitoare, cum ar fi decembrie sau ianuarie. Astfel, autoritățile continuă să monitorizeze cererile și să corecteze eventualele greșeli care ar putea afecta eligibilitatea beneficiarilor.
Citiți mai mult:
Guvernul a început achitarea compensațiilor la căldură. Cetățenii sunt nemulțumiți de suma alocată
Pe Bolea îl poți scoate din Ministerul Agriculturii, dar Ministerul Agriculturii din Bolea – niciodată!
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber. Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.