Incendiu la o fabrică de procesare a păsărilor din Chișinău

În dimineața zilei de 29 noiembrie 2024, pompierii au intervenit la o fabrică de procesare a păsărilor de pe strada Calea Basarabiei nr. 42. Inițial, incidentul a fost clasificat la nivel sporit de intervenție, suspectându-se un incendiu în interiorul clădirii.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, opt echipe de salvatori și pompieri au fost mobilizate conform planului de intervenție. La fața locului, s-a constatat că nu era vorba despre un incendiu, ci despre un scurtcircuit la o priză, fără ardere. Angajații IGSU au ventilat și verificat încăperile pentru siguranță.

Persoanele aflate în clădire s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor, iar incidentul nu a produs victime sau pagube semnificative.

Cauza exactă a scurtcircuitului și circumstanțele incidentului vor fi stabilite de specialiști în urma unei anchete detaliate.

Dorin Recean vizitează prima fabrică din Moldova care a obținut dreptul de a exporta ouă în UE

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.