Anunț important: Ultima zi pentru înregistrarea în sistemul „Ajutor la contor”

Consumatorii casnici care doresc să beneficieze de compensații pentru energia consumată în sezonul rece 2024-2025 mai au doar o zi pentru a se înregistra în sistemul guvernamental „Ajutor la contor”. Termenul limită pentru depunerea cererilor este 28 noiembrie, iar cei care nu se înscriu până atunci vor putea obține ajutoarele doar începând cu luna decembrie.

Înscrierea se face pe platforma compensatii.gov.md, iar beneficiarii vor primi compensațiile sub formă de plată monetară direct în contul bancar, pe cardul social sau prin poștă.

Guvernul a simplificat procesul de acordare a compensațiilor, oferindu-le sub formă de bani și calculând suma alocată fiecărei gospodării în funcție de venituri, numărul de membri și statutul acestora. Persoanele vulnerabile, precum copiii, pensionarii și persoanele cu dizabilități, vor primi un ajutor suplimentar.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a implementat măsuri stricte de verificare a datelor, prin integrarea bazelor de date cu instituțiile statului, pentru a sprijini eficient familiile cele mai afectate de costurile energetice.

Înainte de plecarea sa în Federația Rusă, ministrul Energiei Victor Parlicov a discutat în Turcia despre tranzitul gazelor naturale către Moldova

Cum să reducem consumul de energie

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.