Un bărbat de 37 de ani a fost accidentat la vânătoare de fazani. Două alice ar fi ricoșat asupra acestuia după ce a fost executat un foc cu arma. Incidentul s-a produs în extravilanul satului Bogdănești, județul Iași, informează agrotv.ro.
Partida de vânătoare colectivă legal autorizată a avut loc pe raza comunei Horlești. Imediat după incident, cei doi bărbați s-au deplasat cu mijloacele proprii la o unitate medicală.
Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că cei doi erau deținători legal de arme și muniții letale de vânătoare și membri vânători cu drepturi depline.
Totodată, activitatea de vânătoare s-a desfășurat în baza unei autorizații colective, la speciile fazan și vulpe. Potrivit sursei, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.