Asociația Forța Fermierilor îl acuză pe ministrul Bolea de declarații false
Fermierii afectați de secetă vor beneficia de suport din partea Organizației pentru Alimentație și Agricultură pentru 400 de mii de tone de grâu semincer. Declarațiile au fost făcute de ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, într-un video postat pe Facebook. Totuși, Alexandru Bădărău, directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor susține că e vorba de 400 de tone, lucru recunoscut chiar de ministru, în discuția cu fermierii, transmite bani.md.
Potrivit lui Vladimir Bolea, Ministerul Agriculturii s-a adresat Organizației pentru Alimentație și Agricultură pentru acordarea suportului fermierilor afectați de secetă.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Acești bani vor fi redirecționați pentru achiziția aproximativ la 400.000 de tone de material semincer și vorbim despre grâu, cultura de grupa 1, care va veni în suport pentru agricultorii din raioanele din Republica Moldova, care au prezentat actele de pentru constatarea calamității și sunt deja înregistrate în registrele de la Ministerul Agriculturii. ”
Alexandru Bădărău, directorul executiv de la Forța Fermierilor susține că în discuția de vinerea trecută, ministrul Bolea a spus că e vorba de fapt de 400 de tone.