Cazuri noi de utilizare irațională a resurselor de apă au fost identificate în orașul Cimișlia. Cele două încălcări au fost depistate de inspectorii de mediu din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Cimișlia. Aceștia au desfășurat razii pe teritoriul raionului cu privire la verificarea și monitorizarea privind respectarea legislației de mediu de către persoanele fizice și juridice.
Astfel, apa din râul Cogîlnic, satul Gradiște, raionul Cimișlia, a fost utilizată neautorizat pentru irigarea culturilor agricole în lipsa Autorizației de folosință specială a apei. Un alt caz implică bararea cursului de apă.
Potrivit autorităților, barajul de pe cursul râului a fost lichidat, iar persoanele care au comis fapta și-au recunoscut vina.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că acțiunile de folosire ilegală a resurselor de apă nu rămân nepedepsite, fiind luate măsuri împotriva persoanele care încalcă legislația de mediu.