Termenul de stingere a obligațiilor fiscale a fost modificat

Termenul de stingere a obligațiilor fiscale a fost modificat. Un anunț în acest sens vine din partea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, după o solicitare adresată Serviciului Fiscal de Stat. Astfel, contribuabilii care admit restanțe la Bugetul public național pot solicita modificarea termenului de stingere a obligației fiscale pentru o perioadă de până la 12 luni consecutive.

Instituția informează că, în acest caz, este calculată majorarea de întârziere aferentă, fiind aplicate măsurile de asigurare a stingerii obligației fiscale sub formă de gaj/fidejusiune. Excepție sunt contribuabilii care admit restanțe la Bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit Codului fiscal, eșalonarea stingerii obligației fiscale se acordă de către SFS în următoarele cazuri: Calamități naturale și tehnogene, distrugerea accidentală a clădirilor de producție, împrejurare imprevizibilă și de neînlăturat și datorii ale autorităților sau instituțiilor publice față de contribuabil.

Totodată, pentru anumite cazuri, contribuabilul poate beneficia de modificarea termenului de stingere a obligației fiscale, în cazul lipsei temporare a disponibilităților bănești și în situația în care nu se află în procedură de insolvabilitate/dizolvare.

Astfel, a fost stabilită susținerea agricultorilor prin facilitarea accesului la credite garantate de stat.