Un incendiu de vegetaţie izbucnit la periferia oraşului Koropi, situat în estul regiunii Attica, în apropiere de Atena, a condus la evacuarea a cel puţin două aşezări, conform autorităţilor elene, transmite agerpres.ro.
Incendiul a izbucnit în zona unui depozit şi a unui doc, a relatat agenţia elenă de presă AMNA, iar martori oculari au declarat pentru Xinhua că focul a ajuns în curţile mai multor gospodării. Nu au fost raportate decese sau persoane rănite.
Zeci de pompieri asistaţi de zece avioane şi elicoptere pentru stingerea incendiilor se luptau cu flăcările pe fondul vânturilor puternice care suflau în zonă, a declarat un purtător de cuvânt al Brigăzii de Pompieri din Grecia, în cadrul unei conferinţe de presă. Ca urmare a extinderii incendiului, zeci de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele.
Traficul a fost suspendat de-a lungul unei autostrăzi principale care leagă Koropi de suburbiile sudice ale Atenei, la aproximativ 30 kilometri sud de capitală.
Ministrul Protecţiei Civile, Vassilis Kikilias, a declarat că autorităţile au verificat anumite indicii conform cărora incendiul de lângă Atena a fost provocat intenţionat. Oficialul a precizat că există o înregistrare video şi fotografii cu presupusul piroman, a adăugând că acestea vor fi date publicităţii de autorităţi.
Câteva sute de pompieri au fost mobilizaţi în lupta cu peste 60 de incendii forestiere izbucnite în întreaga ţară, 16 incendii fiind încă active, inclusiv unul de proporţii, în Peloponez.
Pe fondul temperaturilor neobişnuit de ridicate din primăvară şi din luna iunie, autorităţile au declarat că riscul de incendii va fi ridicat în această vară.
Incendiile de vegetaţie se produc frecvent în această ţară mediteraneeană, însă ele au devenit tot mai devastatoare în anii recenţi pe fundalul verilor mai fierbinţi şi mai uscate, pe care oamenii de ştiinţă le asociază cu schimbările climatice.