În ajunul Paştelui, carnea de miel este la mare căutare

În ajunul Paştelui, carnea de miel este la mare căutare. Asta deoarece bucatele pregătite din ea sunt nelipsite de pe masa de sărbătoare.  Cumpărătorii optează tot mai mult pentru miei de 4-5 kg. Chiar dacă anul acesta carnea de miel este mai scumpă, cererea este în creștere, transmite Studio-L

Dumitru și Elena Sardari din satul Opaci, raionul Căușeni, au o stână care numără 300 de oi. Potrivit lor, în acest an au scos la vânzare 70 de miei, iar în ajun de Paște toți miei au fost vânduți.

DUMITRU SARDARI, deținători de oi: „De Paște se întreabă, dar noi deja am realizat mai înainte și am lăsat să mai înnoim cârdul. Am lăsat mai multe și nu prea avem de Paște miei, deja i-am repartizat pe toți, au rămas doar să înnoim cârdul. De la 5 la 8 kilograme, așa sunt mai întrebați miei, în jur la 110-130 de lei kilogramul.”

Primi mieii au venit pe lume încă la mijlocul lunii februarie, iar în ajun de Paște o parte dintre ei sunt numai buni de a fi sacrificați. Crescătorii de oi spun că munca lor este colosală mai ales în această perioadă.

DUMITRU SARDARI, deținători de oi: „Problema cea mai mare este că lucrul este greu.  Sâmbătă și duminică nu este, sărbătoare nu este. Toată ziua trebuie să fie cu ele.”

În acest an, Paştele va fi sărbătorit în data de 5 mai.