Republica Moldova devine tot mai atractivă pentru turiști. În 2023, numărul acestora a ajuns la peste 375 de mii de persoane, înregistrând astfel un record istoric și depășind criza generată de pandemie. Datele au fost prezentate de expertul în economie, Veaceslav Ioniță.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert în economie: „În 2023, avem câteva recorduri. Primul- avem cel mai mare număr cazați în perioada de iarnă, deci în trimestrul patru – 96 de mii și al doilea record – avem în trimestrul trei, iarăși, 142 de mii și am ajuns, am trecut, în trimestrul patru, de precedentul record istoric. Dacă vă uitați atent, noi am avut 375 de mii de persoane care s-au odihnit sau s-au cazat în Republica Moldova. Pandemia ne-a prăbușit. Am ajuns la 74 de mii și în anul 2023, în trimestrul patru, în sfârșit am ieșit din căderea care a fost în pandemie.”
Numărul turiștilor străini cazați în pensiunile turistice din Republica Moldova, de asemenea a înregistrat o creștere considerabilă.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert în economie: „Dacă ne uităm la străini care sunt în Republica Moldova, vedem iarăși că, în acest an, în 2023, am stabilit recordul absolut istoric. Deci, am avut o cădere de 10 ori, de la 174 de mii de străini veniți în Republica Moldova și cazați. Noi am ajuns la 17.600 în trimestrul trei. Noi am depășit limita maximă istorică și în trimestrul patru am ajuns la 195 de mii, deci maximul istoric.”
Totodată, în 2023, numărul turiștilor care au ales să viziteze țara noastră în mod organizat și să se cazeze în pensiuni, practic s-a dublat față de anul 2022.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert în economie „Numărul celor care veneau organizat, în 2023, a atins un record absolut. Deci, am avut în anul precedent, în 2022, 29 de mii de persoane. În anul 2023 – aproape 44 de mii. Deci, o creștere și maximă istorică, dar și o creștere foarte puternică, iar cei care au venit de sine stătător și s-au cazat într-o unitate de cazare a fost 152 de mii de persoane, dar încă o dată repet, acești 44 de mii aproape este o creștere pur și simplu spectaculoasă față de tradiționalul 9-10 mii, însă până la 300 de mii mai avem încă mult.”
Potrivit expertului, pe parcursul anului trecut, cel mai des țara noastră a fost vizitată de turiștii din România- 39 la sută, fiind urmată de turiștii italieni și ucraineni care au înregistrat o pondere de aproximativ 14 la sută.