Taximetriștii din Capitala Greciei au început marți, 27 februarie, o grevă de 48 de ore. În același timp, aceasta a coincis cu o grevă națională a angajaților din sectorul public și a unora din sectorul privat. În acest sens, circulația transportului public a fost perturbată, iar feriboturile spre și dinspre insule, blocate în porturi. De asemenea, au fost anulate mai multe zboruri.
Peste 200 de taximetre au trecut prin centrul Atenei ca parte a unei demonstrații, în prima zi a grevei, convocată de principalul sindicat de profil din Capitală pentru o serie de revendicări. Este vorba despre reducerea taxelor, accesul la benzile de autobuz și reglementări mai stricte privind aplicațiile de navigație.
Potrivit protestatarilor, noile taxe impuse lucrătorilor independenți din Grecia au afectat industria, iar povara fiscal este o înjosire financiară.
GEORGIOS VOILIS, taximetrist, membru de sindicat: „Înainte de alegeri, guvernul a promis că nu va impune taxe, iar acum vin și taxează 600 de mii de șoferi independenți cu o taxă de la trei până la 3,5 mii de euro. Pentru taximetrie, este o debusolare financiară, o piatră de mormânt, când în momentul de față avem o scădere de 40 la sută a numărului de locuri de muncă.”
În același timp, personalul medical din spitale și profesorii din școlile publice au anunțat că vor participa la grevă, în timp ce angajații din bănci vor intra, de asemenea, în grevă pentru o zi.