Carnea de miel și de ied va fi mai scumpă cu cel puțin 20% de Paște, spun ciobanii din România. Asta pentru că sunt mai puține animale față de anul trecut. De vină ar fi seceta de astă-vară, care a lăsat pășunile fără suficientă iarbă, iar oile și caprele au rămas gestante mai târziu. Iar mieii vor putea fi vânduți abia în toamnă.
„Are 10 kilograme. Și cât e kilogramul 25 de lei în viu și 35 carcasă.”
Eugen Mitrică crește oi și capre de zece ani în comuna doljeană Amărăștii de Jos. El pune că anul acesta nu va fi prea multă marfă pe piață pentru că mieii și iezii ar fi trebuit să fie deja născuți, ori multe oi și capre sunt gestante abia acum. Până la Paște, producția nu va fi generoasă.
EUGEN MITRICĂ, crescător de oi : ”Trebuiau să fie fătăte mai demult, dar din cauza secetei de astă vară s-au întors foarte multe. Mai sunt cel puțin 100 de fătat de acum înainte. Practic, va mai întârzia. Se întârzie.”
Fermierul spune că seceta i-a adus și costuri mai mari cu întreținerea animalelor, cam cu 15% pentru că au avut nevoie de mai multă hrană. În plus, la asta se adaugă și costurile cu utilajele, carburantul și angajații.
EUGEN MITRICĂ, crescător de oi: ”Sperăm să fie 25 de lei kilogramul în viu, 35-45 de lei carcasa. Și anul trecut cât erau 20, 22, 18 lei. Depinde. Dacă nu era seceta, ele intrau mai bune în iarnă. Au fost mai slăbuțe, a fost nevoie să le furajăm mai mult, să le dăm grăunțe mai multe.”
Din aceste motive spune că prețul cărnii de miel va fi mai mare cu 20% de Paște față de anul trecut. Fermierii spun că un miel bun trebuie să aibă 17-18 kilograme în viu, ca după ce este sacrificat carcasa să aibă 10 kilograme. Asta înseamnă că un miel poate ajunge și la 450 de lei, echivalentul a peste 1700 de lei moldovenești. Ciobanii spun însă că în cazul în care bugetul este mai mic varianta cea mai bună este iedul, care cântărește mai puțin și are carnea mai dulce. Piața arabă consumă anual între 3.000 și 4.000 de tone de carne de miel din România. În funcție de prețul de acolo, ciobanii noștri decid cât mai vând și pe piața internă.