Azerbaijanul a restricționat temporar importul produselor din carne din două regiuni ale Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de publicația Raport, care a făcut referire la o informație comunicată de Agenția de Securitate Alimentară de la Baku. Au fost introduse restricții la importul păsărilor vii, ouălor pentru incubație, cărnii de pasăre și produselor gata din carne de la fermele de păsări din Rîșcani și Dubăsari.
Azerbaijanul a restricționat importul produselor din carne din Republica Moldova și Libia, pe baza datelor Organizației mondiale pentru sănătate animală privind depistarea gripei aviare și a febrei aftoase în acestea, a menționat publicația.
Autoritățile moldovenești nu au reacționat deocamdată la restricțiile anunțate de Baku.
Menționăm, în perioada 12-19 ianuarie 2024, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate mai multe focare de influență aviară înalt patogenă.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă deținătorii și crescătorii de păsări să țină păsările în interiorul curților și la observarea semnelor clinice să anunțe imediat personalul veterinar.