Agricultorii, nemulțumiți de întrevederea cu Recean
Agricultorii au rămas nemulțumiți de rezultatele întrevederii cu premierul Dorin Recean. Aceștia l-au acuzat pe oficial de faptul că nu au fost propuse măsuri concrete de sprijin pentru sectorul agricol. De cealaltă parte, secretarul de Stat, Vasile Șarban a recunoscut că statul nu are suficienți bani pentru a îndeplini revendicările fermierilor.
ALEXANDR SLUSARI, directorul executiv al Asociației ”Forța Fermierilor”: ”Domnul prim-ministru nu a spus nimic concret. Acum vorbim că, într-o lună, maxim în două, trebuie să fie salvați agricultorii. Dacă nu, degeaba discutăm despre cooperare, irigare, zootehnie. Toate acestea nu ajută, deoarece nu o să avem pentru cine.”
În acest context, agricultorii planifică să organizeze proteste, până în momentul în care revendicările acestora nu vor fi îndeplinite.
ALEXANDR SLUSARI, directorul executiv al Asociației ”Forța Fermierilor”: ”Pentru 21 noiembrie, va avea loc un protest masiv al agricultorilor. Cel mai probabil cu tehnică agricolă. Cu mare probabilitate că acest lucru o să se întâmple la Chișinău, dar detaliile noi le vom anunța ulterior.”
Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, a declarat că la întrevederea cu cele patru Asociații a fermierilor s-a discutat despre acțiuni carte sunt deja întreprinse de Ministerul Agriculturii și Guvern care vin în suportul sectorului agricol, precum și despre acțiunile ulterioare care vor duce la deblocarea situației tranzitul cerealelor din Ucraina, dar și crearea unui Registru electronic la exportul acestora. De asemenea, Șarban a recunoscut că statul nu are suficienți bani pentru a îndeplini revendicările agricultorilor.
VASILE ȘARBAN, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare: ”Noi la moment să elaborăm în așa fel în cât să putem pretinde la acele mijloace financiare din partea Uniunii Europene, vorbim de fondurile de preaderare, deoarece fără aceste fonduri nu știu dacă noi cu bugetul local o să putem să izbutim ceva pe partea de agricultură încercăm prin diferite mecanisme, noi am recunoscut că ele sunt ca și suport mici, acea acciză la motorină din cele 200 de milioane, motorina care va veni din ajutorul umanitar, prețul la litru de la lapte pe cap de animal. Ele sunt niște mecanisme, dar ca și suport a fermierilor, noi recunoaștem că ele sunt mici. Noi în continuare trebuie să identificăm mijloace financiare ca să vedem cum suplimentăm aceste suporturi.”
În data de 21 octombrie, în cadrul Congresului Republican, fermierii au aprobat o rezoluție în care au cerut demisia ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea și instituirea unui moratoriu la calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și începerea procedurilor de insolvență pentru producătorii de cereale și oleaginoase până la 31 octombrie 2024. De asemenea, într-o declarație comună emisă, marți, 31 octombrie, Federația Națională a Fermierilor din Moldova și Asociația „Forța Fermierilor” au remarcat lipsa unui răspuns din partea autorităților și au solicitat o întâlnire de urgență cu premierul Dorin Recean, amenințând, în caz contrar, cu proteste în masă.