Starea de urgență ar putea fi pusă pe pauză
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că starea de urgență instituită în legătură cu situația din Ucraina ar putea fi încetată când vor avea toate instrumentele date Guvernului. În cadrul unei emisiuni de la TV8, Igor Grosu a menționat că starea de urgență nu împiedică desfășurarea alegerilor locale din 5 noiembrie.
Igor Grosu, Președintele Parlamentului: „O să se încheie în momentul în care o să vedem premisele să o încheiem. Scenariile sunt triste și asta înseamnă victime și asta e tragedie. Nu ne face nicio plăcere să votăm stare de urgență. Apropo, chiar și această stare de urgență nu impiedică cu nimic. Eu îi întrebam pe cei din opoziție ,, cum vă periclitează cu activitatea? Deci, noi, evident, la un moment, când o să vedem că putem și avem toate instrumentele date guvernului, mă refer la legi, atunci cu mare plăcere o să punem stop.
Întrebat dacă există posibilitatea ca starea de urgență să fie pusă pe stop sau pauză în toamnă, Grosu a menționat că este posibil orice.
Igor Grosu, Președintele Parlamentului: „Tot e posibil, dar nu va afecta alegerile locale generale. Ați văzut toate speculațiile unor colegi, că gata se duc în 24. NU. Vom face totul pentru a le organiza exemplar așa cum trebuie dincolo de aprecierile pe care le avem”.
Starea de urgență în Republica Moldova a fost instituită pe 24 februarie, 2022, după ce Rusia a invadat Ucraina. De atunci, a fost prelungită de mai multe ori.