Volumul schimburilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Turcia ajunge la un miliard de dolari pe an, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, transmite radiomoldova.md.
Astfel, diversificarea piețelor pentru exportul produselor moldovenești, inclusiv penetrarea piețelor asiatice, este una dintre prioritățile diplomației economice a Republicii Moldova, a precizat Nicu Popescu.
„Țări precum India, Egiptul, cea mai mare parte din Orientul Mijlociu, Africa de Nord sunt importatoare foarte mari de produse alimentare și deseori ne este mai ușor să vindem aceste produse pe anumite piețe. Transportarea prin Giurgiulești și ulterior pe Marea Neagră într-o țară ca Egiptul nu durează foarte mult. Deja avem un parteneriat economic excelent cu Turcia și nu este absolut nici un motiv, pentru care noi nu am putea avea obiective similare, cu sume similare, în comerțul nostru cu state precum India sau Egiptul, dar și Iordania, Israel, mai sunt și alte state interesate”, a menționat ministrul de Externe, Nicu Popescu.
În 2022, exporturile de produse moldovenești au crescut cu peste 45,3%, comparativ cu anul 2021. Cele mai mari livrări de mărfuri au fost spre Ucraina, România, Italia, Bulgaria și Iran.