Incendiile de vegetație fac prăpăd în Hawaii

Incendiile au făcut ravagii în arhipelagul american Hawaii, unde a fost declarată stare de urgenţă, numeroşi locuitori fiind nevoiţi să-şi evacueze locuinţele şi unii chiar să sară în ocean pentru a scăpa de flăcări, transmite digi24.ro.

Mai multe persoane au fost evacuate, iar incendiile au provocat întreruperi de energie electrică într-un oraș din Hawaii. Incendiul din Lahaina este unul dintre cele șapte incendii care au izbucnit în Hawaii.

Zeci de case și afaceri au fost distruse în orașul cu aproximativ 13 mii de locuitori, din partea de vest a insulei Maui, a doua cea mai mare și a treia cea mai populată insulă din acest stat. Potrivit Pazei de Coastă americane, 12 persoane au fost salvate după ce s-au aruncat în ocean pentru a scăpa de incendiu.

„O mulțime de oameni și-au pierdut pur și simplu locurile de muncă, deoarece multe afaceri au ars. O mulțime de oameni și-au pierdut casele… acest lucru va fi devastator pentru Maui”, au spus locuitorii.

 „Tot ceea ce am cunoscut vreodată a dispărut. Biserica noastră, școlile noastre, fiecare amintire pe care o aveam în această gospodărie. Totul a dispărut cât ai clipi din ochi”, a mai spus unul dintre ei. Incendiul din Lahaina este unul dintre numeroasele incendii din Hawaii alimentate de vânturile puternice ale uraganului Dora, care s-a produs la sute de kilometri în larg, dar și de umiditatea scăzută, potrivit biroului din Honolulu al Serviciului Național de Meteorologie.

Autoritățile au emis ordine de evacuare și au decis ca drumurile și școlile să fie închise. Au fost amenajate adăposturi pentru locuitorii care au fost nevoiți să își părăsească locuințele. Aproximativ 15 de mii de persoane au rămas fără curent electric.