Cine este principalul partener comercial al Moldovei?
Uniunea Europeană și Federația Rusă sunt percepute drept principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova. Cel puțin asta arată datele unui sondaj, realizat de compania sociologică CBS-AXA și făcut public pe 11 iulie. În realitate, potrivit Biroului Național de Statistică, în ianuarie-februarie 2023, principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost România, Ucraina și Germania. Pe când exporturile de mărfuri ale Moldovei în Rusia s-au micșorat cu 43,3%, SCRIE NEWSMAKER.MD.
Cetățenii au fost întrebați care sunt principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova în prezent. 44,6% au menționat „țările membre ale UE”, 26,7% – Rusia, 20,4% – Ucraina, 17,2% – Turcia, 12,9% – SUA, 11,5% – Belarus, 11,4% – China, 8,6% – Marea Britanie, 6,6% – Kazahstan, iar 6,5% – Japonia.
Respondenții au spus și care, în opinia lor, ar fi principalii parteneri comerciali din UE ai Republicii Moldova. România au declarat 70,8%, Germania – 49,7%, Franța – 35,6%, Italia – 33,9%, iar Polonia – 23,2%.
Întrebați care sunt principalele produse exportate de Republica Moldova pe piața Federației Ruse, 74% din respondenții sondajului au spus legume și fructe, 54,9% – băuturi alcoolice, 16,5% – băuturi nealcoolice, 14,9% – cereale și preparate pe bază de cereale, 14,8% – semințe și fructe oleaginoase
Ministrul Agriculturii declara, în martie 2023, că România rămâne principalul partener comercial al țării, mai ales după războiul din Ucraina când cifra exporturilor pe piața CSI s-a prăbușit.
Potrivit datelor oficiale, prezentate de Biroul Național de Statistică, în ianuarie-februarie 2023, principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost:
România (33,6% din total exporturi), Ucraina (16,0%, majorându-se cu 13,7 puncte procentuale față de ianuarie-februarie 2022), Germania (5,7%), Italia (5,6%), Federația Rusă și Turcia (câte 4,0%), Cehia (3,3%), Belarus (2,9%), Polonia (2,6%), Spania (2,0%), Franța, Cipru și Statele Unite ale Americii (câte 1,6%), Ungaria, Bulgaria și Kazahstan (câte 1,4%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (1,1%), Regatul Țarilor de Jos (Netherlands) (0,9%), Emiratele Arabe Unite (0,8%), Elveția și Grecia (câte 0,7%), Lituania (0,6%) și Georgia (0,5%).
Totodată, potrivit Biroului, s-au micșorat exporturile de mărfuri în Turcia (-70,1%), Italia (-39,2%), Federația Rusă (-43,3%), Elveția (-80,6%), Bulgaria (-54,9%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-55,3%), Grecia (-64,0%), Germania (-6,1%), Austria (-36,6%), Ungaria (-10,1), Coreea de Sud (-94,0%), Polonia (-4,9%), Belgia (-19,7%), atenuând majorarea pe total exporturi cu 25,2%.
De menționat că studiul a fost prezentat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene și a fost realizat în perioada 13-28 iunie 2023 de către compania sociologică CBS-AXA. Volumul eșantionului constituie 1 120 persoane cu vârstă de 18 ani și mai mult. Tipul sondajului: față în față. Potrivit reprezentanților studiului, eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximă de ±3%.