Femeile – promotoare ale sectorului agricol
Agricultura este foarte importantă pentru Republica Moldova. Deși, este bine cunoscut faptul, că în cea mai mare parte doar bărbații sunt preocupați de acest domeniu, femeile, de asemenea, sunt bune antreprenoare și promotoare ale sectorului agrar.
În cadrul emisiunii Actualitatea la Raport, de la AGRO TV Moldova, antreprenoarele Diana Crudu și Ludmila Catlabuga, au menționat despre importanța implicării femeilor în afacerile agroalimentare.
Diana Crudu, antreprenoare: ,,De ce este importantă agricultura, mai ales pentru Republica Moldova? Pentru că agricultura este și un mod social de viață. La țară, nu prea ai unde lucra. Și-n momentul în care tu ai 27 la sută din întreaga populație antrenată în agricultură, după mine, această ramură economică, agricultura economiei, până la urmă, trebuie să fie prioritară, iar pentru ea să se gândească strategii, și pe termen scurt, și mediu, și lung.”
Ludmila Catlabuga, la rândul său susține că sectorul zootehnic nu este susținut de către autorități, din cauza faptului că este foarte riscant și periculos, iar partenerii refuză să intervină în ajutor.
Ludmila Catlabuga, producătoare: ,,Dacă vorbim despre sectorul zootehnic, este unicul sector în care niciun donator, înafară de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, alte surse financiare sau programe, proiecte, până astăzi, nu au fost. Eu înțeleg, partenerilor, donatorilor, nu prea le este interesant, pentru că este un sector foarte riscant, este un sector foarte provocator, foarte difícil. Încercând să beneficiem de subvenții, noi până acum le-am avut post investiții, în mare parte – 7-10%. Ceea ce redă, că nu ai posibilitate și capacítate de a investí, respectiv nu te poți dezvolta.”
Amintim că, în anul 2021, a intrat în vigoare Legea care obligă magazinele să expună pe rafturi produse alimentare autohtone în proporție de cel puțin 50 la sută, din lungimea liniară a raftului comercial. Ulterior, Parlamentul a exclus această obligativitate.
Diana Crudu, antreprenoare: ,,Trebuie să înțelegem că mass market-urile sunt business-uri private și ele niciodată nu o să accepte să li se spună cum să-și gestioneze propria afacere. Republica Moldova face parte din Organizația Mondială a Comerțului. Din momentul în care noi o să ne punem bariere tarifare, riscăm să avem embargouri pe exportul de fructe. Cea mai mare provocare pentru economia noastră este cum să facem produsele moldovenești competitive, cantitative și calitative, și să aibă continuitate cu livrarea la raft.”
Potrivit datelor statistice, în anul 2021 au fost lansate și gestionate de către femei-fermier 24 de proiecte start-up. Totodată, peste 55 la sută din totalul proiectelor start-up subvenționate sunt administrate de femei-fermier.
Avem peste 800 de femei care administrează afaceri agricole și peste 750 de femei angajate în agricultură, cu circa 16 la sută mai puțin decât bărbați, scrie site-ul official al Federației Naționale a Fermielor din Moldova.