Inflația, în continuă scădere în Moldova

Inflația în Republica Moldova a coborât în luna mai la 16,26%, fiind în scădere cu circa 1,8% comparativ cu luna aprilie, anunță Biroul Național de Statistică, scrie deschide.md.

Potrivit instituției, preţurile medii de consum au crescut în această lună cu 0,5%. Acest lucru a fost determinat de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,4%, mărfurilor nealimentare cu 0,3% și serviciilor prestate populației cu 0,8%.

În luna mai 2023 faţă de aprilie 2023, din produsele alimentare, creșteri mai accentuate ale prețurilor medii de consum au fost marcate la fructe – cu 5,4%. Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate reduceri de preț la ouă de găină – cu 11,6%  și ulei vegetal – cu 4,7%, legume  – cu 2,1%.

La mărfurile nealimentare în perioada raportată au crescut prețurile medii de consum la încălțăminte – cu 0,9%, combustibili și carburanți – cu 0,7%, confecții – cu 0,6%, medicamente – cu 0,5%.

Creșteri mai mari ale prețurilor (tarifelor) la serviciile prestate populației în luna mai 2023 faţă de luna aprilie 2023 au fost înregistrate la serviciile transportului de pasageri – cu 12,5% (în special la serviciile transportului aerian de pasageri) și serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare – cu 0,9%.

Concomitent, în luna mai 2023 faţă de luna aprilie 2023 s-au redus tarifele pentru serviciile de furnizare a energiei electrice – cu 3,2%.