Tot mai mulți moldoveni renunță să mai crească animale
Tot mai mulți moldoveni renunță să mai crească animale, iar înființarea fermelor de vite este de domeniul trecutului. Cel puțin asta se poate observa în raioanele Căușeni și Ștefan Vodă, unde an de an numărul vitelor mari cornute este în scădere dramatică, relatează studo-l.online.
Simion Procopenco din satul Marianca de Jos, raionul Ștefan Vodă, după ce a muncit în Federația Rusă, acum șase ani a decis să revină acasă și să înființeze o fermă de vite.
A investit toți banii pe care îi avea și a cumpărat câteva capete de prin localitățile din împrejurime, punând astfel bazele unei afaceri deloc ușoare. Deși au trecut câțiva ani de la primele investiții, spune că statul nu l-a ajutat cu nimic, pentru subvenții nu era eligibil, iar furaje nu a primit niciodată de la stat.
Sectorul animalier din Republica Moldova se află într-o continuă degradare, susțin experții. Aceștia declară că din anul 1980 și până în 2022, efectivul de bovine la nivel de țară s-a redus cu aproximativ 90 la sută.
Specialiștii Direcției Agricultură din raionul Ștefan Vodă au precizat că pentru dezvoltarea sectorul zootehnic, autoritățile trebuie să se implice în promovarea producătorilor tineri și să sprijine afacerile în acest domeniu, inclusiv prin finanțări și subvenții.
Ultimele date statistice relevă că în ianuarie-septembrie 2022. față de perioada respectivă a anului precedent a fost înregistrată micșorarea producției (creșterii) vitelor și păsărilor (în masă vie) în gospodăriile de toate categoriile cu 5,3 la sută, care a fost generată de scăderea producției atât în gospodăriile populației, cât și în întreprinderile agricole, respectiv, cu 8,4 la sută și cu 2,4 la sută.
Totodată, în gospodăriile populaţiei a fost marcată micșorarea efectivului de bovine cu 5,8 la sută, de porcine – cu 4,8 la sută, iar efectivul de ovine și caprine a indicat o creștere cu 3,1 la sută.