Poze care surprind ultima etapă de pregătire a lânii înainte de țesut: uscare și vopsire.
Înainte, vopsitul ţesăturilor a fost doar treaba femeilor, pentru că numai ele ştiau cum să adune acele ierburi care conţin substanţe colorante, ce pot fi folosite la vopsit. Mergeau la cules femeile în vârstă, cu multă experienţă, şi copilele, de obicei în zilele de sărbătoare, din primăvară până la sfârşitul verii, când nu erau ocupate cu treburile gospodăriei. Adunau plantele în săculeţe diferite, să nu se amestece, pentru că se strică vopseaua , scrie klumea.md.
Mai întâi, fierbeau plantele bine mărunţite în apă timp îndelungat, până ieşea culoarea din ele. Apoi zeama se strecura, plantele se storceau bine, frecându-se în mână ca să nu se piardă nici o picătură din vopseaua atât de preţioasă.
După aceea, zeama se „împietrea“, adică se fixa culoarea cu piatră acră, calaican, borş, apă tare sau leşie, ca tortul să se vopsească frumos şi să nu se decoloreze. Zeama se punea din nou la fiert cu lâna sau se lăsa lâna în apă, la „topit“, timp de mai multe zile. La sfârşit, firele vopsite erau spălate foarte bine, clătite cu apă şi oţet şi uscate la soare. Lâna bine vopsită avea o culoare frumoasă, nu se decolora la soare, nici la spălat.
Era mare necaz dacă vopsitul nu le reuşea. Din lână prost vopsită nu se ţes covoare frumoase. De teamă, femeile au devenit superstiţioase. Unele credeau că femeile rele şi cele leneşe nu au noroc la vopsit. Altele se abţineau să-şi certe copiii în timpul vopsirii, că se strică vopseaua. Dacă era o înmormântare în sat, nu se apucau de treabă, căci „mor florile“ şi culoarea nu mai iese frumoasă. Nu vopseau niciodată în zi de sărbătoare.
Sursa poze: Zestrea din Moldova
