ANSA va fi reorganizată și va avea mai puține posturi de conducere

Guvernul a decis în ședința reformarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). 

Reorganizarea ANSA prevede, între altele, optimizarea subdiviziunilor teritoriale. Din cele 23 de unități existente în prezent urmează a fi create 10 subdiviziuni fără personalitate juridică, după modelul Cancelariei de stat (oficiile teritoriale). În consecință, numărul funcțiilor de conducere se va reduce cu circa 100 de poziții, de la 244 de funcții la 145.

Astfel, ponderea funcțiilor de conducere va fi micșorată de la 20% la 12%. Totodată, agenția își va fortifica atribuțiile funcționale care țin de executarea controalelor și asigurarea securității alimentare.

Atribuțiile managementului structurilor teritoriale vor fi preluate de aparatul central al ANSA, fiind consolidat sistemul de control intern managerial în domeniul integrității instituționale.