Un prânz cald pentru nevoiașii de la Strășeni
Persoanele în etate, familiile cu mulți copii și oamenii cu nevoi speciale din orașul Strășeni, vor fi sprijiniți zilnic, timp de un an, cu câte un prânz cald din partea Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului. Campania ”Susținem pentru că ne pasă” a fost extinsă și în acest oraș, pentru a ajuta cele mai vulnerabile categorii sociale să facă față greutăților.
Gheorghi Barbarov, directorul Asociației: ”Am adus și în Strășeni proiectul nostru ”prânzuri calde”, destinate persoanelor social vulnerabile. Planificăm această campanie pentru un an. De luni până vineri, de la 12:00 la 13:00, oamenii vor veni la Primărie pentru a-și lau prânzul.”
Valentina Casian, primarul orașului Strășeni: „Am întocmit o listă pentru o lună. Ulterior, vom modifica această listă, o vom completa și ajusta, ca să ajutăm, cât mai multă lume care are nevoie de acest sprijin”.
Oamenii recunosc că au ajuns la limita sărăciei și nu prea au ce pune pe masă. În acest context, Asociația vine în ajutor cu suport alimentar.
”Am luat acest prânz pentru soră, bunică, nepoțel și pentru vecin care stă la pat. Îi fac o binefacere. Mulțumesc frumos! Fiecare om se bucură de un mic ajutor”.
„Am luat o porție pentru mine și copii mei. Stăm la chirie. Eu sunt singură, mămică cu trei copii. Ne descurcăm doar din pensia alimentară. Plătesc chiria 2 500 de lei și ce mai rămâne se duce pe servicii comunale. Dacă mai rămâne ceva, cumpărăm de mâncare, dacă nu – supraviețuim cum putem. Când nu ai și îți dă cineva, ești foarte mulțumit și nu te gândești de unde să scoți o bucată de pâine pentru copii”.
”Foarte super. Eu am spus la copii mei, mama dacă nu reușește să gătească, atunci prânzul vine tocmai de la Primărie. Copii s-au bucurat. Este o surpriză de Anul Nou, super, bravo mulțumim pentru tot”.
”Super, mulțumesc frumos. Să vă de-a Dumnezeu sănătate. De unde da-ți, de acolo Dumnezeu să vă ofere” – au spus localnicii.
Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului oferă zilnic câte 100 de prânzuri calde pentru persoanele vulnerabile. Donația face parte din cadrul campaniei ”Susținem pentru că ne pasă”, desfășurată în toată țara. Până în martie 2023, nu mai puțin de 30 de mii de familii vor primi colete cu produse alimentare, sau prânzuri calde.