Reducerea bugetului pentru fermieri. Cum argumentează parlamentarii?
În anul 2023, veniturile bugetului de stat vor constitui 64,9 miliarde de lei, iar cheltuielile vor fi de 83,2 miliarde de lei.
Statul taie din sumele alocate din buget pentru unele ministere, printre care și cel al Agriculturii și Industriei Alimentare. De la 2,319 miliarde de lei în anul 2022, la 2,242 miliarde de lei pentru 2023.
Vicepreședintele Comisiei parlamentare „Economie, Buget și Finanțe”, Radu Marian, e explicat de ce s-a recurs la această reducere a bugetului, în cadrul emisiunii Actualitatea la Raport, de la AGRO TV Moldova.
Radu Marian, vicepreședintele Comisiei parlamentare „Economie, Buget și Finanțe”: „În momentul în care vedem că, în anii precedenți nu se absoarbe toată suma, anul acesta se merge pe abordarea că stabilim similar pe ceea ce sa executat în anul curent. Ne oprim în martie-aprilie, vedem dacă mai este nevoie de fonduri și mai adăugăm. De aceea nu va fi afectat nici un program, nici subvenționarea sau alte inițiative.”
Viorel Furculiță, realizator: „Am văzut reacția agricultorilor care, criticau această decizie în contextul tuturor crizelor pe care le-au trecut anul acesta”.
Radu Marian, vicepreședintele Comisiei parlamentare „Economie, Buget și Finanțe”: „Asta nu înseamnă că programele de suport se micșorează. Este fondul de subvenționare, este trecerea TVA – ului în cont de care vor putea beneficia agricultorii. De acest impozit zero, amortizarea accelerată, majorarea mijloacelor fixe eligibile spre deducere de la șase la douăsprezece mii de lei. Sunt măsuri foarte importante de care vor putea beneficia agricultorii, așa cum va putea beneficia tot mediul de afaceri.”
Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023, a fost votat în prima lectură de către majoritatea parlamentară.
Deficitul bugetului va fi de 18,3 miliarde de lei, iar acesta va fi acoperit din surse interne și externe – se menționează în proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023.