Un nou sistem fotovoltaic, inaugurat / FOTO
Un sistem fotovoltaic a fost inaugurat în satul Drăsliceni, raionul Criuleni, pe teritoriul unei companii ce recoltează și exportă anual în țările Uniunii Europene circa 4.000 de tone de fructe. Proiectul a fost realizat în cadrul programului „Susţinem tranziţia către economia verde”, lansat anterior de Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) în parteneriat cu Proiectul „Tehnologiile Viitorului”, finanţat de USAID şi Suedia, la care compania a aplicat pentru a obține finanțare.
Investind în energia verde, proprietarul afacerii își dorește să reducă din cheltuielile pentru facturi, dar și să-și dezvolte autonomia energetică, în contextul crizei pe care o parcurgem.
Ștefan Bîtlan, director: „În perioada crizei energetice, ne confruntăm cu scumpiri în lanț la energia electrică, motorină, îngrășăminte, fertilizanți, produse de uz fitosanitar. Panourile fotovoltaice ne ajută să avem economii în facturi și ne asigură procesul neîntrerupt al activității”.
Sistemul fotovoltaic nou instalat va alimenta cu energie alternativă linia de sortare și ambalare a companiei Fani SRL, care, de mai bine de 7 ani, exportă prune, struguri și caise în țări precum Germania, Austria, România, Letonia și Lituania.
Vladimir Bolea, Ministrul Agriculturii: „Ministerul Agriculturii susține antreprenorii agricoli să utilizeze sursele regenerabile de energie. Peste 40 la sută din consumul total de energie la această întreprindere vine de la panourile fotovoltaice. Așa creștem autonomia energetică, reducem din costuri și protejăm mediul ambiant”.
Costul total al proiectului de instalare a panourilor solare de capacitatea 22 KW a fost de 291.789 de lei, dintre care grantul acordat de Proiectul „Tehnologiile Viitorului” în valoare totală de 121.767 de lei, oferit pentru achiziția panourilor solare, precum și valoarea sumei pentru necesare pentru asigurarea echipamentului.
Scott Hocklander, directorul Misiunii USAID: „USAID este mândră să susțină programul de instalare a panourilor fotovoltaice realizat de ADMA în parteneriat cu Proiectul „Tehnologiile Viitorului”. Acest program a fost lansat într-un moment critic în care întreprinderile agricole au nevoie de securitate energetică și de noi surse de energie sustenabilă mai mult ca niciodată. Programul de finanțare ce are și o componentă de grant este o modalitate excelentă de a investi în soluții de energie verde cu întreprinderile agricole din Moldova, pentru securitate energetică sporită, costuri de operare reduse și noi căi de dezvoltare”.
În 2021, compania Fani a instalat panouri solare de o capacitate de 40 kWp. Beneficiile trecerii la energia solară au determinat antreprenorul să își extindă volumul de energie regenerabilă și sporească astfel independența energetică.
Noul set de panouri solare cu puterea instalată de 22 kWp vor produce pe durata unui an 26.225,78 kWh, ceea ce îi va permite companiei să economisească anual 82.611,21 de lei (pentru tariful actual de 3,15 lei/kW).
Karin Borovic, șefa Departamentului de Cooperare pentru Dezvoltare, Ambasada Suedie: „Moldova se confruntă cu multiple provocări energetice: securitatea aprovizionării, accesibilitatea energiei și eforturile de decarbonizare. Contextul local și regional al sectorului energetic nu este unul pozitiv, iar provocările cresc din cauza agresiunii nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei. O soluție simplă și eficientă ar fi creșterea ponderii surselor regenerabile de energie în toate sectoarele. Iar programul de acces la energia solară pentru întreprinderile agricole deja sprijină IMM-urile în atenuarea costurilor de energie și a riscurilor de aprovizionare prin reducerea consumului de energie, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung”.
Maxim Popov, direct al Agenției de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii: „ADMA va extinde programele de finanțare a antreprenorilor agricoli pentru racordarea la surse regenerabile de energie. Astfel, vom reuși să le punem la dispoziție surse alternative, care le vor oferi autonomie și stabilitate în orice situații, mai ales în cele de criză energetică”.
Programul de asistenţă financiară pentru tranziţia la economia verde a fost lansat pe 28 aprilie 2022 de ADMA şi Proiectul „Tehnologiile Viitorului”, finanţat de USAID şi Suedia.
Finanţarea este destinată exclusiv producătorilor agricoli şi este oferită în condiţii avantajoase. Agricultorii pot beneficia de suport în mărime de 50% din costul investiției, dar nu mai mare de 2.500.000 de lei per beneficiar. Adițional, prin intermediul Proiectului „Tehnologiile Viitorului”, beneficiarii pot accesa granturi de până la 200.000 de lei, maxim 20% din costul proiectului.
Până în prezent, peste 20 de companii din sectorul agro-industrial au depus cereri de instalare a panourilor fotovoltaice, valoarea finanțării nerambursabile a Proiectului „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID și Suedia, fiind de peste 5.000.000 de lei.
Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii este o instituție publică la autogestiune din sfera de competență a Ministerului Agriculturii, a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și a Ministerului Mediului. Agenția are misiunea de a facilita accesul fermierilor la tehnică și echipament agricol modern prin vânzare-cumpărare, inclusiv în rate, pentru asigurarea creșterii producției agroalimentare competitive și dezvoltarea unei oferte de alternative/soluții pentru modernizarea agriculturii prin furnizare de consultanță și expertize, instruire, asistență în planificarea afacerilor în sectorul agroalimentar.
Proiectul „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID și Suedia, susține dezvoltarea economiei digitale, creative și prietenoase mediului în Moldova. Proiectul, care are un buget de 52,8 milioane de dolari și o durată de implementare de 5 ani (2021-2026), promovează, în echipă cu partenerii cheie, inovația și noile tehnologii în următoarele sectoare strategice pentru R. Moldova: tehnologia informațiilor și comunicației (TIC), ingineria, industria ușoară, industriile creative și digital media, pentru a spori competitivitatea și integrarea acestora pe piața globală.
Condiţiile detaliate ale concursului sunt publicate pe site-ul www.adma.gov.md. Pentru alte informaţii, apelați +37369389997 sau transmiteți un mail la adresa: office@adma.gov.md