Exportul de vinuri în Rusia a scăzut cu circa 60%

În Rusia au scăzut cu aproape 60 la sută vânzările de vin din Moldova. Motivul este reorientarea producătorilor moldoveni către piețele din Europa și SUA, informează newsmker.md, care face referire la Kommersant, cu trimitere la Biroul național al vinului și viei.

Potrivit informațiilor, exportul de vinuri moldovenești în Rusia a continuat să scadă în ultimii ani. De la începutul anului curent, producătorii moldoveni au exportat în Rusia produse în valoare de 3,4 milioane de dolari.

Mulți producători s-au reorientat către piața României. Exportul în țara vecină a crescut cu 2,5 la sută de la începutul acestui an. În total, în România a fost exportate produse în valoare de 13,2 milioane de dolari.

De asemenea, a crescut cu o treime exportul în Canada, fiind vândute vinuri în valoare de 1,6 milioane de dolari.

Anterior, Biroul vinului și al viei a anunțat că, în lunile ianuarie-iunie 2022, produsele viticole moldovenești au ajuns în 55 de țări, ajungând la suma de 60,4 milioane de dolari. Aceasta constituie cu 26,3 la sută mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

În total, de la începutul anului, a scăzut volumul de vinuri moldovenești exportate: în România cu 0,6%, în Belarus cu 27,6%, în Polonia cu 6,3%, în Cehia cu 28,5%, în Georgia cu 44,2%, în China cu 38,1%, în Marea Britanie cu 17,2%, în Ucraina cu 29,1%, în Rusia cu 58,9%, iar în SUA cu 16,9%.