Proteste în mai multe raioane ale țării. Agricultorii nu au fost auziți
Asociațiile de profil agricol anunță că vor organiza un protest pașnic pe data de 20 septembrie, în mai multe raioane ale țării cu implicarea tehnicii agricole.
Decizia a fost luată după ședința comună a Consiliilor de administrare a Federației naționale a Fermierilor și Asociației Forța Fermierilor.
Organizatorii afirmă că nu vor accepta nici o încercare din partea unor partide să folosească acest protest în scopuri politice și că acțiunea este depolitizată și orice tentativă de deturnare a manifestațiilor va fi imediat denunțată.
Liderii asociațiilor spun că sunt deschiși pentru dialog cu autoritățile și sunt disponibili pentru discuții în orice zi cu doamna prim-ministru sau doamna Președinte.
Membrii Consiliilor de administrare a Federației naționale a Fermierilor și Asociației Forța Fermierilor, au făcut câteva concluzii la finalul ședinței, unde s-a luat decizia de a protesta:
- Situația în sectorul agrar este foarte gravă și agricultorii sunt afectați mai puternic decât în 2020, întrucât se confruntă concomitent cu mai multe fenomene nefaste cum ar fi secetă, embargou rusesc, scumpiri enorme la resurse necesare producerii agricole și prețuri derizorii la producția agricolă.
- Agricultorii deja sunt sub presiunea enormă a creditorilor, în special a băncilor și furnizorilor de inputuri, care încearcă să preia producția agricolă în contul datoriilor la prețuri mizere.
- Din septembrie tradițional crește povară fiscală asupra agricultorilor. În aceste condiții pentru foarte mulți fermieri mici și mijlocii este extrem de greu de supraviețuit și de efectuat măcar la nivelul minim lucrările agricole de toamnă. Se așteaptă falimentul masiv al producătorilor agricoli din sate și preluarea terenurilor de către agro-holdinguri.
Fermierii afirmă că doamna prim-ministru ignoră agricultorii și evită orice dialog cu organizațiile de profil. Totodată, promisiunile publice inițiale ale domnului ministru al agriculturii și industriei alimentare nu au fost realizate și discuția de două luni pe platforma ministerială pe aceste subiecte a eșuat.
Asociațiile de profil agricol au trimis o scrisoare cu o serie de revendicări către prim-ministrul Natalia Gavrilița, după ce agricultorii au solicitat de mai multe ori întâlnire cu șefa cabinetului de miniștri, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Astfel, fermierii au cerut de câteva ori instituirea stării de urgență în agricultură, însă autoritățile au declarat că nu este cazul.